O femeie şi-a făcut singură cezariană pentru că nu avea altă soluţie. Ce s-a întâmplat cu bebeluşul

O femeie de 40 de ani și-a făcut singură cezariană pentru că nu mai putea suporta durerea. Nu avea altă soluţie, a spus ea, dat fiind faptul că locuia într-un sat montan din Mexic şi nu avea cum să ajungă la spital. 

„Nu mai puteam suporta durerea. Dacă copilul meu urma să moară, atunci am decis că va trebui să mor și eu. Dar dacă avea să crească, aveam să-l văd crescând și aveam să fiu cu copilul meu. Am crezut că Dumnezeu ne va salva viețile amândurora”, a povestit ea pentru o publicaţie locală. 

Femeia, mamă a opt copii, a trecut printr-o situaţie tragică, acum doi ani. A pierdut copilul după un travaliu prelungit. 

Astfel, folosind trei pahare de alcool și un cuțit de bucătărie, femeia și-a secționat abdomenul de trei ori, prin piele, grăsime și mușchi. Ea a tăiat uterul longitudinal și stând într-o poziție ghemuită, a reușit să nu afecteze organele interne. După o oră, a reușit să își scoată bebelușul, un băiețel. Din fericire, copilul a putut să respire și să plângă imediat, se arată în descrierea cazului medical, așa cum a fost prezentat în jurnalul științific.

Femeia nu a sângerat excesiv și a putut să-i ceară unuia dintre copiii ei să cheme o asistentă locală înainte să își piardă cunoștința. Când asistenta a sosit, aceasta i-a închis tăietura, folosind un ac obișnuit de cusut și un fir de bumbac.

Mama a fost dusă la cel mai apropiat spital, care se afla la aproximativ opt ore distanță. Acolo, chirurgii s-au asigurat că nu există risc de septicemie sau răni ale organelor, au închis operația complet și au tratat-o cu antibiotice. La zece zile de la operație, pacienta și-a revenit acasă la copiii ei. 

 

 

 

 

 


Preluat de la: Publika.md