Rusia a suspendat oficial tratatul de dezarmare nucleară cu Statele Unite

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a promulgat, marţi, 28 februarie, suspendarea participării Rusiei la New START, ultimul tratat de dezarmare nucleară care mai era încă în vigoare cu Statele Unite. Informaţia a fost publicată pe site-ul oficial de informaţii juridice din Rusia, decizia intrând, astfel, imediat în vigoare, relatează Digi24.

Această măsură, anunţată de dictatorul rus în discursul său despre starea naţiunii din 21 februarie, a fost, anterior, aprobată de cele două camere ale parlamentului rus – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară), măsuri simbolice de mimare a democrației.

Putin a anunţat în discursul său că Rusia „se vede obligată” să-şi suspende participarea la acest tratat de dezarmare din cauza „politicii Occidentului”. Potrivit noii legi, rămâne la latitudinea lui Putin să decidă în viitor dacă Rusia va reveni sau nu la respectarea obligaţiilor sale în cadrul acestui tratat de control al armamentului nuclear.

Adjunctul de la ministerul rus de externe, Serghei Riabkov, declarase, săptămâna trecută, că suspendarea participării la tratat este o „decizie dificilă”, dar „singura corectă”.

„În aceste condiţii este imposibil să interacţionăm cu SUA ca înainte într-un domeniu atât de important precum controlul armelor”, a spus el.

Ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, a acuzat guvernul american de nerespectarea sistematică a obligaţiilor sale în cadrul tratatului, ceea ce ar fi dus la suspendarea pactului.

Departamentul de Stat american informase, anterior, că nu a primit încă o notificare oficială cu privire la suspendarea participării Rusiei la New START. Tratatul New START a fost semnat la Praga, pe 8 aprilie 2010, de către preşedintele de atunci al SUA, Barack Obama, şi de Dmitri Medvedev, locțiitorul lui Putin pe perioada în care dictatorul rus a eliminat barierele formale care nu-i permiteau să ocupe prima funcție în stat.

Tratatul a limitat numărul de arme nucleare strategice la 1.550 de focoase şi 700 de sisteme balistice pentru fiecare dintre cele două puteri pe uscat, pe mare sau în aer. Președintele SUA, Joe Biden, a criticat, recent, decizia Kremlinului. Biden a spus că ea este „o mare greșeală”.


Preluat de la: Publika.md