S-a pornit la drum cu documente false. Vorbim despre un cetăţean al Turciei, prins ieri pe picior greşit. Acesta călătorea cu trenul Chişinău – Bucureşti. Avea asupra lui două acte şi ambele neconforme.
Mai exact, turcul de 40 de ani, deţinea un permis de şedere şi unul de conducere, pretins eliberate de autorităţile din Ucraina. Poliţiştii de frontieră au verificat documentele cu tehnica specială şi dubiile pe care le aveau s-au adeverit. Ambele acte erau false.
În consecinţă, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-științifice. Nu am reuşit să aflăm de la Poliţia de Frontieră ce a păţit cetăţeanul turc.
Preluat de la: Publika.md