Patru persoane au fost salvate de sub dărâmături în Turcia, în timp ce eforturile de căutare continuă la peste 200 de ore de la seisme

Cele patru persoane, printre care doi adolescenți, au fost salvate dintre ruine la aproape 200 de ore de la cutremurele de peste 7 grade magnitudine care au lovit Turcia la începutul săptămânii trecute, relatează The Guardian. Speranțele de a găsi mai mulți supraviețuitori sunt însă din ce în ce mai scăzute.

Muhammed Cafer, în vârstă de 18 ani, a fost salvat de sub dărâmături în Kahramanmaraș, la scurt timp după ce Muhammed Yeninar, în vârstă de 17 ani, și fratele său Baki, de 21 de ani, au fost găsiți în viață într-o altă parte a regiunii din sudul Turciei.

De asemenea, un bărbat a fost scos în viață din ruinele unui bloc din provincia sudică Hatay, la 203 ore după ce a avut loc primul cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, relatează TRT Haber.

Cu toate acestea, unele echipe își încheie operațiunile pe măsură ce temperaturile sub zero grade reduc șansele de supraviețuire, care deja au scăzut considerabil.

 


Preluat de la: Publika.md