Fiecare cu tradiţia sa. De Ziua Îndrăgostiţilor, India recomandă să îmbrăţişeze o vacă. Ce ar simboliza asta

14 februarie este marcată de Occident ca şi Ziua Îndrăgostiţilor. În India, însă lucrurile stau un pic altfel. Guvernul i-a îndemnat pe oameni să lase deoparte tradiţiile europene şi americane, şi să îmbrăţişeze o vacă. 

Asta pentru că vacile sunt considerate sfinte în hinduism, religia majoritară din India, și sunt văzute ca animale sacre în toată țara. Potrivit declarației guvernului, îmbrățișarea unei vaci „va aduce bogăție emoțională” și „va crește fericirea individuală și colectivă”.

În ultimul deceniu, pe măsură ce economia Indiei a crescut, Ziua Îndrăgostiților a devenit o sărbătoare din ce în ce mai populară în rândul tinerilor, impulsionată de campanii de marketing cu buchete de flori, ursuleți și cadouri în formă de inimă. Dar, pe măsură ce o formă mai puternică a politicii naționaliste hinduse a pus stăpânire în India, sărbătorile și tradițiile occidentalizate precum Ziua Îndrăgostiților au stârnit reacții negative care susțin că astfel de sărbători promovează valori „corupte”.

Grupuri de dreapta, care s-au implicat adesea în supravegherea morală a femeilor, au atacat magazinele care vând felicitări și decorațiuni pentru Valentine’s Day și au vizat cupluri văzute ținându-se de mână. O mare parte din retorica anti-Valentine vizează femeile, susținând că sărbătoarea încurajează promiscuitatea feminină și comportamentul vulgar. Z


Preluat de la: Publika.md