Natalia Gavrilița către parlamentarii germani: În ciuda tuturor crizelor rămânem ferm angajați în parcursul european

Provocări economice și de securitate, impactul războiului din Ucraina asupra statelor europene, măsurile de depășire a crizei economice globale, dar și integrarea europeană a Republicii Moldovei. Toate astea au fost abordate de premierul Natalia Gavrilița la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei. 

„Am primit un mandat puternic din partea cetățenilor Republicii Moldova de a demara un proces de transformare profundă a țării noastre într-un stat european modern, cu o justiție independentă, o administrație publică eficientă, cu un model de dezvoltare economică rezistent și durabil, precum și cu un climat investițional atractiv. În ciuda războiului, rămânem pe deplin angajați față de această agendă îndrăzneață de reforme structurale, aflată  în centrul obiectivului nostru strategic de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a declarat Natalia Gavrilița în fața parlamentarilor germani. 

De asemenea, Natalia Gavrilița s-a referit la consecințele economice nefaste ale șantajului energetic al Federației Ruse, care a redus cantitățile de gaze naturale livrate Republicii Moldova, precum și a condus la creșterea semnificativă a prețului resurselor energetice. 

„Prețul pentru gaz, pe care a trebuit să-l plătim în 2022 către Gazprom, a crescut de 7 ori, în comparație cu anul precedent. Prin urmare, a fost esențial să luăm măsuri pentru a oferi compensații la creșterea prețurilor la energie – în special pentru segmentele cele mai vulnerabile ale populației noastre. Am reușit să demarăm construcția unei linii electrice, care va conecta rețeaua electrică a Republicii Moldova la cea românească. Am luat, de asemenea, măsuri pentru a accelera utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și pentru a crește eficiența energetică a clădirilor publice și private”, a mai declarat premierul de la Chișinău la ședința de la Berlin. 

În altă ordine de idei, Natalia Gavrilița a vorbit despre reformele inițiate în sectorul justiției, programele ample pentru digitalizare și inovare, dar și despre măsurile de sporire a atractivității investiționale a Republicii Moldova. În context, Natalia Gavrilița a îndemnat oamenii de afaceri germani să analizeze oportunitățile investiționale ale țării noastre.


Preluat de la: Publika.md