Aeroportul Cracovia-Balice a fost închis traficului aerian, sâmbătă, 19 noiembrie, iar toate avioanele care trebuiau să aterizeze au fost deviate către Katowice. Motivul pentru oprirea funcționării aeroportului a fost un incendiu izbucnit în camera serverelor turnului de control, scrie libertatea.ro cu referire la portalul de știri Onet.
Incendiul din camera serverelor turnului de control a avut loc în jurul orei locale 12.20, un ceas mai târziu în România. Intervenția primară a fost asigurată de serviciul de pompieri de la aeroport, apoi au sosit forțe suplimentare ale Gărzilor de Stat.
Situația a făcut necesară închiderea întregului aeroport deoarece pompierii au întrerupt curentul în timp ce verificau turnul de control. Drept urmare, cei care lucrau în turn nu au mai putut ghida avioanele.
„Confirm că aeroportul este în prezent închis. Toate sosirile au fost redirecționate către aeroportul Katowice-Pyrzowice. La rândul lor, avioanele care trebuiau să decoleze din Cracovia au fost temporar blocate și vor fi amânate”, a declarat Natalia Vince, purtătorul de cuvânt al aeroportului.
Tehnicienii noștri lucrează pentru a restabili funcționalitatea deplină a tuturor sistemelor care sunt necesare pentru ca turnul să revină la lucru”, a declarat Rusłana Krzemińska, purtătorul de cuvânt al Agenției Poloneze de Servicii de Navigație Aeriană.
„Două sisteme, radar și radio, sunt deja operaționale. Nu pot spune exact când se va redeschide aeroportul, dar cred că va fi relativ curând”, a mai spus oficialul.
Aeroportul Cracovia-Balice este al doilea cel mai mare aeroport din Polonia.
Preluat de la: Publika.md