Măsurarea timpului de-a lungul mileniilor s-a făcut pe baza poziţiei soarelui la miezul zilei, când acesta atingea maximul pe bolta cerească, astfel că fiecare aşezare stabilea ora în acelaşi fel, cu anumite diferenţe. Apoi, în lipsa unui mijloc de standardizare a timpului, măsurarea timpului local real s-a înlocuit cu timpul solar mediu măsurat în raport cu orice meridian longitudinal al globului.
Prima dată, ideea schimbării orei a apărut în eseul intitulat “Un proiect economic”, realizat de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în anul 1784, pe tema consumului de lumină naturală şi artificială. Aflat ca delegat american la un congres la Paris, Franklin a adus în discuţie câteva idei despre cum ar putea Franţa să maximizeze consumul de lumină naturală în detrimentul celei artificiale, având ca scop economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat.
Au urmat secole în care întreaga lume a încercat să găsească soluţii de economisire a energiei, pornind tocmai de la ideile enunţate de Benjamin Franklin. Marea Britanie a fost prima ţară din lume care a standardizat măsurarea timpului, din anul 1840, când a început raportatrea la ora Londrei, apoi, în anul 1855, majoritatea ceasurilor publice britanice erau potrivite după ora meridianului Greenwich – GMT, relatează observatornews.ro.
Acest element de raportare a fost standardizat pentru întreaga ţară în anul 1880. Ora de vară, sub această titulatură, a fost propusă, pentru prima dată de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în anul 1895.
Ideile lui Franklin şi Hudson au fost reluate de constructorul englez William Willet, în anul 1907, acesta propunând ca în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie să se dea ceasul înainte cu câte 20 de minute, şi apoi cu câte 20 de minute în urmă în cele patru duminici ale lunii septembrie. După doi ani, autorităţile britanice au realizat un proiect de lege care să introducă obligativitatea folosirii orei de vară. Intrarea în vigoare a acestor prevederi s-a realizat abia în luna mai 1916, la o lună după ce Germania a adoptat o legislaţie similară.
Prevederi legale privind ora de vară au fost aplicate pe perioada Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa, apoi s-a propus de mai multe ori standardizarea generală la nivel european şi aplicarea unor prevederi similiare în SUA, în cel de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.
Citește și: Trecem la ora de iarnă! Când se schimbă ora şi ce efect are asupra sănătăţii noastre
Preluat de la: Publika.md