Biden o felicită pe Meloni: Abia aștept să lucrăm împreună și să ne continuăm sprijinul pentru Ucraina

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a felicitat-o, sâmbătă, pe Giorgia Meloni, după ce aceasta a fost învestită în funcție și a devenit noua șefă a guvernului de la Roma. Președintele american a spus că „abia așteaptă” să lucreze împreună cu Meloni pentru susținerea Ucrainei în fața invadatorilor ruși.

„Ca lider al G7, abia aştept să ne continuăm sprijinul pentru Ucraina, să facem Rusia să dea socoteală pentru agresiunea sa, să impunem respectarea drepturilor omului şi a valorilor democratice şi să construim o creştere economică durabilă”, a afirmat Biden în comunicatul transmis după depunerea jurământului de către Meloni, sâmbătă dimineaţa, potrivit Digi24.

„Italia este un aliat vital din NATO”, a mai spus preşedintele american.

Joe Biden este unul dintre primii lideri internaţionali care o felicită pe Giorgia Meloni – Germania, Franța și Spania păstrând, deocamdată, tăcerea.

Puţin mai devreme, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o pe noua şefă a executivului de la Roma, exprimându-şi speranţa într-o „cooperare constructivă”.

În ultima săptămână, Meloni, care conduce cel mai de dreapta guvern din istoria Italiei de după 1946, a ținut să precizeze că administrația ei va menține o poziție de politică externă „clară și inechivocă”, cu un parcurs pro-european și pro-NATO și de susținere a Ucrainei în războiul pe care Rusia l-a pornit împotriva ei.

Lidera italiană l-a pus la punct inclusiv pe partenerul ei de coaliție, Silvio Berlusconi, un mai vechi prieten și susținător al lui Vladimir Putin și care a primit, recent, cadouri de la dictatorul rus. 


Preluat de la: Publika.md