Dosarul în care Dodon e bănuit de acceptarea finanțării ilegale a PSRM, pe masa magistraților

Procuratura Anticorupţie anunţă că a finalizat urmărirea penală şi că va trimite dosarul în instanţă pe o altă cauză penală în privinţa fostului preşedinte al ţării Igor Dodon. Este vorba despre două învinuiri care i se aduc pentru corupere pasivă şi acceptarea finanţării Partidului Socialiştilor din Republica Moldova de către o organizaţie criminală. Potrivit acuzatorilor, în iunie 2019, Dodon ar fi cerut şi ar fi acceptat de la Vladimir Plahotniuc, fostul preşedinte al Partidului Democrat, dar şi de la Serghei Iaralov, sume cuprinse între 600 de mii şi un milion de dolari pentru a finanţa PSRM.

Într-o postare pe pagina sa de Telegram, Igor Dodon a scris că la o primă examinare, avocații săi au depistat deja câteva zeci de încălcări de procedură în dosarul care urmează să fie transmis în instanţă, dar şi probe care nu pot fi considerate legale în învinuirile care i se aduc.

Procuratura Anticorupţie mai menţionează că dosarul în privinţa fostului şef de stat va fi transmis spre examinare la Curtea Supremă de Justiţie, deoarece, potrivit articolului 81, alineatul 3 din Constituţia Republicii Moldova, un preşedinte de ţară, aşa cum era Dodon în momentul în care ar fi săvârşit infracţiunile care i se incriminează, poate fi judecat doar de magistraţii CSJ.  Menţionăm că Dodon mai este învinuit de trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.

Anterior, Igor Dodon a calificat dosarul său ca fiind unul politic, iar acuzaţiile care i se aduc drept nefondate, fapt negat atât de conducerea ţării, cât şi de procurori. Totodată, și  PSRM a negat faptul că formațiunea sa ar fi fost finanțată din surse obscure. În ceea ce-i privește pe Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov, dar si a alte persoane implicate, procurorii menționează că locul aflării acestora nu a fost stabilit, iar urmărirea penală va putea fi finalizată in absenta lor.


Preluat de la: Publika.md