Ofițerii SPIA, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au efectuat percheziții la domiciliul, în biroul și automobilul unui șef de schimb din cadrul sectorului poliției de frontieră „Vulcănești” al IGPF. Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale pentru facilitarea traversării ilegale a frontierei de stat de către cetățeni ucrainei.
Potrivit unui comunicat emis de SPIA, în scopul obținerii unui câștig, suspectul, acționând de comun acord cu alte persoane, au organizat intrarea ilegală pe teritoriul țării noastre a aproximativ 50 de ucraineni, eludând controlul de frontieră şi ocolind punctele de trecere ale frontierei de stat. În acest sens, funcționarul a introdus în sistemul informațional ”Traversarea frontierei de stat”, date informatice denaturate, precum că cetățenii ucraineni au traversat legal frontiera de stat.
În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat suporturi electronice, înscrisuri cu privire la traversarea frauduloasă a frontierei de stat, 21 de gloanțe de calibrul 9x18mm, deținute ilegal, și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală vizată.
Funcționarul este cercetat penal în stare de libertate, fiind citat la Procuratura Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de bănuit.
Preluat de la: Publika.md