Venind din București la Chișinău poți avea parte de sentimente amestecate.
Pentru noi, problema limbii vorbite este frustrantă și înălțătoare, în același timp: un paradox, ca și întreaga Basarabie. Nu mă refer aici la invenția stalinistă oferită ca subiect de aparentă dezbinare în societate: cum să-i zicem-moldovenească, română sau, ca pe malul Bîcului, împăcând capra și varza – de stat.
Vorbesc despre percepția unora, că la București se vorbește o română „curată” iar la Chișinău ar fi una „stricată”. Când vii pentru prima dată din Țară și ți se cere să mai spui ceva, orice, numai de dragul de a fi auzit cum vorbești limba lui Eminescu, te simți un semizeu, aterizat pe pământul în care limba, mama și pâinea sunt lucruri sfinte. E înălțător să vezi cum lucruri pe care le luai ca banale sunt atât de importante la câteva zeci sau sute de kilometri de tine.
Începi să te frustrezi când cei de lângă tine încearcă să-și schimbe accentul, „bucureștenizându-l”. Nu e deloc măgulitor, mai ales dacă ai copilărit, ca și mine, pe malul Putnei, lângă Focșani și accentul pe care bunicii tăi îl aveau în pruncia ta era atât de similar cu cel de la Chișinău. Mie unul mi se pare atât de frumos accentul moldovenesc, încât e unul din motivele pentru care m-aș muta oricând la Chișinău.
Frati, frati da brînza-i pi bani
Și mai frustrant este, însă, percepția că TIMPUL le va rezolva pe toate. Și nu mă refer aici la publicația românimii noastre, în care am onoarea să aștern aceste rânduri. Iluzia că noile generații vorbesc acea română „curată” și acesta ar fi maximul unei generații e năucitoare.
Standardizarea limbii (nu și a accentelor, care trebuie să-și păstreze speficul, deci, frumusețea), este unul din lucrurile care sunt sisifice, ba chiar imposibile de rezolvat, în afara rezolvării ecuației Unirii. Indiferent câte cărți am reuși să trecem prin vămi, indiferent câte posturi TV am lansa sau câți profesori care-și dăruiesc viața limbii române am avea. Da, vom avea prin aceste lucruri un pic altă realitate, și nu există sărutări și plecăciuni suficiente pentru a recompensa munca pe care profesorii au depus-o în ultimii 25 de ani pentru a schimba considerabil situația lingvistică.
Dar… creștem diferit. Și cu cât stăm înstrăinați, ne depărtăm. Nu avem luxul de a aștepta o altă generație.
Trebuie să fim pragmatici, cum au fost în ultimii 25 de ani cei care nu ne-au dorit binele. În loc de poezii pentru pâine și limbă, ne trebuie pași concreți în direcția aducerii salvării celor peste 3 milioane de suflete dintre Prut și Nistru.
În Parlamentul României s-a constituit în această săptămână un grup parlamentar-PRIETENII UNIRII- care să producă o propunere de Unire în următorii ani.
Va fi Republica Moldova gata? Îndrăznesc să fiu optimist, dar numa în condițiile în care știm să acționăm pragmatic și țintind adevăratele victorii.
Preluat de la: Timpul.md