Vacanţă de lux pe Insulele Kurile. Igor Dodon şi-a sărbătorit ziua de naştere la opt mii de kilometri de ţară (FOTO)

Ex-preşedintele Moldovei, Igor Dodon şi-a sărbătorit ziua de naştere la capătul lumii. Mai exact, pe insulele Sahalin şi Kurile. Anunţul a fost făcut chiar de el pe reţelele de socializare. 

„În acest an am sărbătorit ziua mea de nastere la „capătul lumii”, într-un loc remarcabil, foarte frumos și liniștitor – pe insulele Sahalin și Kurile. A fost un prilej extraordinar pentru odihnă și pentru meditații”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

În vacanţa sa, liderul socialiştilor este însoţit de întreaga sa familie, după cum se poate de observat din pozele publicate.

Potrivit Dosar Media, Igor Dodon este cazat la hotelul de lux „Янкито”, unde o noapte costă 35 de mii de ruble sau echivalentul a peste 400 de euro.

Jurnaliștii ruși scriu că hotelul aparține companiei rusești ”Гидрострой” și că acolo se odihnesc doar bogătașii și înalții oficiali din Federația Rusă. Anul trecut, spre exemplu, acolo s-ar fi odihnit și fostul premier al Rusiei, Dmitrii Medvedev.

 

 


Preluat de la: Publika.md