Încă doi dintre pacienții care erau în Pavilionul V al Institutului „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021, au murit, potrivit Ministerului Sănătății, scrie realitatea.net.
În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.
În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.
Cinci pacienți au murit în ziua incendiului, iar alte nouă decese s-au înregistrat în rândul pacienților transferați.
În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, mai spune Ministerul Sănătății
Preluat de la: Timpul.md