Şase experţi în medicină acuzaţi că ar fi primit ilegal diplome de master ameninţă cu judecata deputaţii socialişti

Scandalul diplomelor de master controversate e departe de a se încheia. Şase experţi în medicină acuzaţi că ar fi primit ilegal diplome de master le cer deputaţilor socialişti Alla Darovannaia şi Vladimir Odnostalco să prezinte scuze publice, altfel îi ameninţă cu judecata.

Reacţia vine după ce marţi cei doi parlamentari au catalogat documentele, inclusiv cel acordat consilierului prezidenţial Ala Nemerenco, drept false şi ilegal atribuite.

Cei şase semnatari ai declaraţiei sunt şeful Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu, fostul viceministru al sănătăţii, Viorel Soltan, coordonatorul Programului de Sănătate al Biroului pentru Cooperare al Elveţiei, Valeriu Sava, Pavel Ursu, expert regional la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Svetlana Ştefăneţ din cadrul Biroului Unicef pentru Europa şi Asia Centrală, şi Oleg Lozan, directorul Şcolii de Management în Sănătate Publică, instituţia care a eliberat diplomele în 2007.

Ei susţin că deputaţii socialişti i-au calomniat şi pe cei 400 de absolvenţi ai şcolii, printre ei, directori de spitale, funcționari în ministere și agenții de stat, manageri și consultanți internaționali în sănătate publică.

Ala Nemerenco le-a răspuns pe Facebook celor doi deputaţi care i-au cerut demisia, numindu-i circari ambulanţi. Ea crede că tot acest scandal reprezintă o răzbunare personală deoarece în 2019, Nemerenco ar fi pus capăt unor scheme ilegale.

Pe de altă parte, Ala Nemerenco a subliniat că în 2007, la momentul primirii diplomelor controversate, patru din cei şapte erau deja doctori în ştiinţe medicale. Ministerul Educaţiei consideră ilegale diplomele de master, deoarece au fost acordate fără ca persoanele respective să urmeze cursurile postuniversitare.

Ministerul Sănătăţii, pe de altă parte, susţine că diplomele sunt legale şi că recunosc de fapt nişte studii făcute în străinătate, similare celor de master.


Preluat de la: Publika.md