Jeff Bezos pleacă de la conducerea Amazon după 30 de ani

 Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, va renunța la rolul său de director executiv la sfârșitul acestui an și va trece la rolul de președinte executiv, a anunțat marți compania. El va fi înlocuit de Andy Jassy la conducerea celui mai mare și valoros retailer din lume.

Amazon a anunțat că Bezos va pleca de la conducerea companiei, în vară, iar Andy Jassy îi va lua locul. „Va fi un lider remarcabil și are încrederea mea deplină”, a spus Bezos.

Succesorul său lucrează pentru Amazon din 1997 și în prezent funcționează ca CEO al subsidiarei web a companiei, Amazon Web Services, ce aduce cel mai mare profit. El va ajunge în vară noul patron al companiei cu sediul in Seattle.

În anunţul de plecare, Jeff Bezos spune că „în acest moment văd Amazon în cea mai bună poziţie, şi de aceea este cel mai bun moment pentru a face această tranziţie”.

Într-o scrisoare trimisă angajaților, Bezos scrie că „această călătorie a început în urmă cu aproximativ 27 de ani. Amazon a fost doar o idee și nu avea nume. Întrebarea care mi s-a pus cel mai frecvent la acea vreme a fost Ce este internetul?… Astăzi, angajăm 1,3 milioane de oameni talentați, dedicați, deservim sute de milioane de clienți și companii și suntem recunoscuți pe scară largă ca una din cele mai de succes companii din lume”, relatează CNN. 


Preluat de la: Timpul.md