Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook despre urmările care ar putea să aibă loc în viziunea sa și a numit această hotărâre drept una cinică.
„Decizia Curții Constituționale de a suspenda suportul financiar pe care Republica Moldova urma să-l primească din Federația Rusă este o lovitură dură aplicată milioanelor de moldoveni care așteptau ajutor din acești bani.
Partidele de opoziție împreună cu cele oligarhice care au contestat acest suport financiar la CC, au obținut astăzi o Hotărâre cinică, împotriva propriilor cetățeni, în încercarea lor de a-i lăsa fără bani, de a nu permite statului să-i ajute.
Această decizie politizată afectează în mod direct salariații, pensionarii, sistemul medical, mediul de afaceri, întreaga economie, care avea acum nevoie de resurse financiare pentru a ieși din criza în care se află după această lungă perioadă de pandemie.
Banii suspendați astăzi de CC trebuiau deja să fie în economie, să ajungă la oameni.
Este îngrijorător să constatăm că judecătorii CC care au susținut anularea sprijinului financiar din Federația Rusă au demonstrat că susțin interese clanurilor politice, nu interesele și nevoile cetățenilor.
Avem acum un semnal foarte clar și dovada că scopul schimbărilor recente din această instituție a fost politizarea instituției fundamentale a statului și transformarea ei într-un instrument de luptă politică.
Alexandru Tănase: Ideea că un judecător constituțional, în loc să se ghideze de normele constituționale ar trebui să țină cont de capacitatea guvernului de a-și face datoria, este contrară principiilor statului de drept
„Judecători constituționali sunt obligați să ia decizii doar din perspectiva corespunderii sau nu a acestui acord cu normele din constituției, nu și din perspectiva capacității guvernului de a-și îndeplini atribuțiile. Daca Guvernul nu este capabil să plătească pensiile si salariile, nu are de cât să demisioneze, iar Parlamentul să învestească un guvern capabil să-și facă datoria”.
Preluat de la: Timpul.md