Veste bună pentru pacienţi. Lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală a fost completată cu şase denumiri comune internaţionale indicate în tratamentul a 10 maladii.
Potrivit CNAM, trei medicamente vor fi compensate integral. Este vorba despre deflazacortum pentru tratamentul bolilor de sistem autoimune, inclusiv artrita reumatoidă, al unor maladii rare, precum epidermoliza buloasă, distrofia musculară. Celelalte două sunt: levetiracetamum pentru tratamentul epilepsiei, precum şi un medicament inovativ, aripiprazolum, prescris copiilor cu vârsta de până la 18 ani atât în caz de schizofrenie, cât şi în episoadele maniacale moderate până la severe.
Totodată, potrivit CNAM, pacienții vor beneficia de o compensare de 70% din preț pentru preparatul cabergolinum, prescris în cazul hiperprolactinemiei – afecţiune caracterizată prin niveluri ridicate în sânge ale unui hormon numit prolactină. Iar deflazacortumul va fi indicat şi în tratamentul astmului bronşic, fiind compensat în proporţie de 70 la sută pentru adulţi şi de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani.
Alte două preparate vor avea o rată de compensare de 30%. Este vorba despre memantinum, medicament destinat tratamentului bolii Alzheimer, şi rosuvastatinum pentru tratamentul bolilor cardiovasculare asociate cu dislepidemii.
Câteva dintre preparatele incluse în această listă se referă şi la tratamentul unor boli pentru care până acum nu existau medicamente compensate. Aceste maladii sunt: dislepidemiile, hiperprolactinemia, distrofia musculară Duchenne şi episoadele maniacale moderate până la severe.
În anul 2021, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost planificate peste 678 de milioane de lei pentru preparatele farmaceutice compensate.
În prezent, lista medicamentelor compensate include 158 de denumiri comune internaţionale.
Preluat de la: Publika.md