Hackerii au intrat peste parlamentarii din Africa de Sud aflați într-o conferință pe Zoom și le-au pus imagini indecente

O videoconferință desfășurată pe Zoom de membri ai parlamentului din Africa de Sud a fost întreruptă de hackeri.

Aceștia au difuzat imagini pornografice în conferință și au făcut declarații rasiste și afirmații cu conotații sexuale la adresa lui Thandi Modise, președintele Adunării Naționale din Africa de Sud.

Parlamentul sud-african este închis și toate ședințele se poartă pentru moment prin videoconferință. Africa de Sud a impus măsuri dure de izolare pentru a încerca să împiedice răspândirea epidemiei de coronavirus, scrie digi24.ro.

Thandi Modise a fost șocată de întâmplare și a spus că a avertizat în trecut în privința folosirii platformelor precum Zoom pentru ședințele parlamentului. Ulterior, ședința a fost reluată.

Cel puțin încă o videoconferință a parlamentului sud-african a mai fost atacată de hackeri.

Platforma Zoom a fost criticată de mai multe ori, după ce hackerii au reușit să întrerupă conferințele. Această practică, de a ataca și întrerupe o conferință Zoom, a primit numele de Zoombombing.


Preluat de la: Publika.md