Istanbulul mai are apă pentru doar 45 de zile, iar alte mari orașe din Turcia ar putea rămâne fără apă în următoarele luni

Marile orașe din Turcia ar putea rămâne fără apă în următoarele luni, iar Istanbul mai are apă pentru doar 45 de zile, scrie The Guardian.

Ploile slabe au condus la cea mai gravă secetă din ultimii 10 ani, iar Istanbul, un mega-oraș cu 17 milioane de locuitori, este la un pas să rămână fără apă, potrivit Camerei inginerilor chimici din Turcia. Primarul din Ankara, Mansur Yavaş, a anunțat luna aceasta că orașul său mai are apă pentru încă 110 zile în baraje și rezervoare.

Izmir și Bursa, următoarele orașe din Turcia ca mărime, se confruntă și ele cu probleme, barajele care le alimentează fiind pline până la capacitatea de 36%, respectiv 24%, în timp ce fermierii din câmpia Konya și provincia Edirne avertizează că recoltele ar putea fi compromise.

Nivelul foarte scăzut de ploi din a doua jumătate a anului 2020, la 50% în noiembrie față de aceeași lună din anul precedent, i-a făcut pe liderii religioși să le ceară lună trecută imamilor și congregațiilor lor să se roage pentru ploaie.

Turcia este o țară „stresată din punct de vedere hidrologic”, cu doar 1.346 de metri cubi de apă pe cap de locuitor în fiecare an, și s-a confruntat cu multiple secete grave în ultimii 40 de ani din cauza unui cumul de factori: creșterea populației, industrializarea, extinderea orașelor și schimbările climatice.

Ekrem İmamoğlu, ales în 2019 primar al Instanbulului, a declarat pentru The Guardian că orașul a primit asigurări că uriașul sistem de baraje Melen va acoperi nevoile de apă ale orașului până în 2070. Cu toate acestea, după câștigarea alegerilor, administrația sa a realizat că problemele apărute în timpul construcțiilor vor întârzia proiectul mai mulți ani.

Municipalitatea a cerut acum locuitorilor să încerce să reducă pe cât posibil consumul de apă, inclusiv să închidă robinetul când se spală pe dinți sau să își instaleze robinete cu debit redus.

„Apa nu trebuia să fie o problemă astăzi dacă barajul funcționa. Dar trebuie să ne gândim și la problemele climatice. Dacă nu plouă în Melen nu putem aduce apă de acolo”, a declarat İmamoğlu.

În Izmir, autoritățile locale se pregătesc împotriva lipsei de apă săpând peste 100 de puțuri noi, reciclând apele uzate și reparând conductele vechi pentru a reduce pierderile.


Preluat de la: Publika.md