Din 16 ianuarie vor putea fi organizate turnee sportive. Ce reguli trebuie respectiate

Sportul moldovenesc poate reveni la viață! Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a dat undă verde pentru desfășurarea competițiilor. Astfel, de pe 16 ianuarie, Federațiile Sportive acreditate de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării vor putea organiza turnee atât în aer liber, cât și în spații închise. Competițiile să vor putea desfășura fără spectatori şi cu respectarea măsurilor epidemiologice.

„Suntem în an de Olimpiadă. Suntem în anul, când trebuie să participe sportivii noștri pentru a identifica pe cei mai buni la categoriile de vârstă și greutate pentru a concura la turneele de calificare. Este foarte important să desfășurăm competițiile la noi în țară, dar rigorile vor fi foarte înalte”, a spus secretarul de stat al MECC, Ion Gheorghiu.

Oficialii forurilor sportive salută decizia de a relua competițiile, însă recunosc că vor fi nevoiți să facă unele schimbări în programul turneelor pentru a se adapta la noile condiții.

„Pentru a începe acest campionat, vom avea nevoie de o perioadă de timp pentru pregătire. Campionatul național se va desfășura într-un program mai scurt. Dacă anterior jucam din octombrie până în mai, acum, din cauza situației pandemice, suntem nevoiți să organizăm competiția în perioada februarie – mai”, a declarat președintele Federației de Baschet din Moldova Alexandru Abramciuc. 

Din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, anul trecut, la diferite genuri de sport unele campionate naționale nu s-au mai reluat, iar altele au fost anulate.


Preluat de la: Publika.md