Membrii Organizaţiei Teritoriale a PDM din Taraclia au părăsit formaţiunea

Noi plecări din Partidul Democrat din Moldova. Membrii Organizației Teritoriale a PDM din raionul Taraclia au anunțat, printr-o declarație publică, despre părăsirea formațiunii.

Potrivit lor, ei nu sunt de acord cu politica promovată de liderul PDM, Pavel Filip, și apropiații săi, iar democrația în formațiune ar exista doar la nivel declarativ. Deja foștii membri ai PDM mai susțin că acțiunile actualei conduceri a partidului au adus la destrămarea formațiunii și la ignorarea problemelor oamenilor.

Liderul democraților Pavel Filip nu a răspuns la apelurile noastre pentru a comenta decizia Organizației Teritoriale din raionul Taraclia. I-am scris și un mesaj, pe care președintele PDM a citit, dar nu a răspuns.

Recent, şi-au anunţat plecarea din rândurile formaţiunii mai mulţi membri ai PDM din Drochia, Orhei, Nisporeni şi Şoldăneşti.


Preluat de la: Publika.md