Patru moldovence cu vârstele cuprinse între 24 şi 27 de ani, impuse să se prostitueze în Italia. Două persoane, cercetate penal pentru proxenetism

Patru fete din Republica Moldova, cu vârstele cuprinse între 24 și 27 de ani, au fost racolate de către o conațională și obligate, în perioada iulie-septembrie 2020 să se prostitueze în orașul Milano din Italia. Potrivit oamenilor legii, suspecta, în vârstă de 27 de ani, face parte dintr-o rețea internaţională de proxeneţi, condusă de un bărbat de 43 de ani originar din România, anterior condamnat pentru trafic de ființe umane. 

În cadrul urmăririi penale, ofiţerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane procurorii pe cauze speciale au stabilit că suspecții, prin intermediul rețelelor de socializare, identificau fete și le determinau să presteze servicii sexuale contra plată. După ce acceptau, acestea erau cazate în apartamente, unde zilnic, deserveau între 5 și 8 clienți, de la care luau până la 200 de euro.

Lunar, proxeneții aveau un venit de la 2000 la 3000 de euro.

Suspecții sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.


Preluat de la: Publika.md