Grecia și Franța reintroduc restricțiile de deplasare pe timp de noapte

Grecia a extins carantina generală care se aplică de sâmbătă cu măsuri stricte, ca urmare a relaxării din timpul sărbătorilor de sfârșit de 2020, potrivit Euronews.

Carantina de o săptămână intră în vigoare de duminică dimineața, ora 6:00, și se sfârșește pe 11 ianuarie. În acea vreme, “toate activitățile și serviciile care au fost permise gradual înaintea Crăciunului sunt suspendate”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas.

O restricție de deplasare pe timp de noapte va fi reintrodusă în intervalul 21:00 – 05:00 iar serviciile religioase, inclusiv “sfințirea apei în exterior” pentru Bobotează, vor fi interzise. Școlile rămân închise.

“Noile cazuri sunt încă la un nivel ridicat iar presiunea pe sistemul național de sănătate continuă. Spitalele noastre continuă îngrijirea unui număr mare de pacienți. Din nefericire, aproximativ 2.500 dintre concetățenii noștri au petrecut Crăciunul în paturile de Covid, în vreme ce mai multe de 400 de persoane sunt încă în Terapie Intensivă”, a precizat Petsas.

“Aceste date ne obligă să rămânem vigilenți, să facem tot ce putem pentru a reduce și mai mult răspândirea noului coronavirus în țară”, a mai adăugat acesta.

De la începutul epidemiei, peste 4.600 de persoane au murit în Grecia și au fost confirmate aproape 136.000 de infecții, potrivit ultimelor date de la Centrul European pentru Controlul și Prevenția Bolilor (ECDC).

O restricție de deplasare pe timpul nopții, planificată anterior, va intra, sâmbătă, în vigoare în cele mai afectate zone ale Franței, mai notează Euronews.

Aproape 6 milioane de oameni în estul țării nu-și vor mai putea părăsi casele de la ora 18:00 și până la ora 06:00. În alte părți, restricția rămâne valabilă de la ora 20:00.

Cifrele publicate vineri seară arătau că puțin sub 20.000 de infecții ar fost confirmate în țară în ultimele 24 de ore. Însă autoritățile se tem că numărul ar putea în curând să crească din nou, după reuniunile oamenilor din timpul sărbătorilor.

În ciuda restricției de deplasare, câteva mari petreceri au avut loc de Anul Nou, inclusiv una la care au participat 2.500 de oameni în Lieuron, Bretania. Autoritățile se confruntau și sâmbătă dimineață cu petrecerea ilegală și au spus la ora 11:00 că au avertizat 1.200 de petrecăreți și au arestat cinci. Un centru temporar de testare a fost deschis într-o sală de sport locală.

Agenția locală de sănătate îndeamnă toți participanții să se testeze și să intre într-o carantină de 7 zile.

Franța este a doua cea mai afectată țară din UE, după Italia, cu peste 64.700 de decese deplânse încă de la începutul pandemiei.


Preluat de la: Publika.md