Franţa a efectuat peste trei milioane de teste în săptămâna Crăciunului, un record în 7 zile

Franța a efectuat peste 3 milioane de teste în doar 7 zile, un record de la începutul pandemiei. Testările pentru depistarea cazurilor de Covid-19 s-au desfășurat în săptămâna Crăciunului.

În perioada 21-27 decembrie în Franţa s-au făcut 3.024.000 de teste pentru diagnosticarea coronavirusului, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei, potrivit datelor oficiale, care au precizat că 42% dintre acestea erau teste antigen, transmite joi EFE, citată de Agerpres.

„Numărul testelor validate în timpul acelei săptămâni este cel mai mare de la începerea pandemiei”, a menţionat într-un comunicat Direcţia de Investigaţie, Studii, Evaluare şi Statistici (Drees).

Centrul Drees a mai menţionat că în ultimele două săptămâni numărul de teste antigen realizate în Franţa a fost de cinci ori mai mare. Între 1 martie şi 27 decembrie s-au realizat în Franţa peste 36 de milioane de teste, iar aproape 34 de milioane au fost teste PCR. 

Franţa a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din Europa Occidentală, situându-se pe locul al cincilea în lista celor mai afectate ţări de pandemie din lume. O interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii va fi aplicată pe tot teritoriul ţării în intervalul 20:00 – 6:00 pe 31 decembrie, iar autorităţile au spus că numărul maxim de persoane permis la aceeaşi masă este de şase adulţi.


Preluat de la: Publika.md