Oamenii legii le recomandă părinţilor să fie vigilenţi atunci când merg cu odraslele lor în locurile aglomerate, mai ales, acum, în perioada vacanţei de iarnă. Potrivit datelor INSP, de la începutul anului, s-au pierdut în jur de 800 de copii.
De cele mai multe ori minorii sunt uitați în transportul public sau pierduți în locurile aglomerate. Cel mai recent caz a avut loc acum două zile, atunci când un copil de 9 ani a fost uitat de către fratele mai mare, de 11 ani, într-un microbuz de linie. Cei doi mergeau împreună la antrenamente, iar, din grabă, fratele mai mare a coborât din microbuz, fără să observe că cel mic adormise. Băiatul s-a trezit când era deja în alt sector al oraşului şi a fost ajutat de un echipaj de patrulare să ajungă acasă. Pentru a evita astfel de cazuri, reprezentanții INSP vin cu mai multe recomandări.
”Noi ne propunem prin diferite activități și să informăm părinții ca să aibă grijă de copii. De a informa copilul său privind datele de contact sau însăși, numele și prenumele părintelui. Acest lucru ne va ajuta să stabilim mai rapid în caz că copilul se pierde.”, a afirmat șefa secției siguranță minori, INSP, Aliona Dragomirețcaia.
Polițiștii mai recomandă părinților să discute cu minorii, astfel ca aceștia să fie pregătiți pentru situaţii în care se pierd.
”Dacă părinții pregătesc copilul ca în acest caz să nu cadă în panică și îi acordă soluții, atunci copiii sunt mai calmi și reacția este altfel. Copiii care sunt implicați în diferite incidente, accidente li se oferă o jucărie de pluș și anume un ursuleț, care să scoată copilul din această stare de criză și să-i oferim un remediu mai favorabil.”, a comunicat șefa secției siguranță minori, INSP, Aliona Dragomirețcaia.
Potrivit INSP, din cei 800 de minori pierduți de la începutul anului, în jur de 600 au fost găsiţi de poliție timp de 24 de ore, 200 – timp de 48 de ore, iar alți trei, din păcate, nu mai erau în viaţă.
Preluat de la: Publika.md