În atenția conducătorilor auto! Informații privind starea drumurilor publice

Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au fost înregistrate temperaturi scăzute, iar în centrul și nordul țării s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare, în sudul țării pe alocuri se menține ceață.

Au fost desfășurate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului pe traseele naționale din municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Cahul, Fălești, Sîngerei, Orhei, Rezina, Telenești, Glodeni, Florești și Șoldănești.

În procesul tehnologic au fost implicate 29 de utilaje speciale cu participarea a 52 de muncitori rutieri.

Administratorii drumurilor monitorizează sistematic toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată rapid.

În prezent, sectoare de drum blocate nu sunt, circulaţia rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de siguranță.

Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă.

Administrația de Stat a Drumurilor solicită conducătorilor auto să fie atenți la drum, iar în cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, să apeleze la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.


Preluat de la: Publika.md