O echipă de cercetători din Riga dezvoltă tehnologia care va ajuta într-o zi la schimbarea cursului asteroizilor care se îndreaptă spre Terra, relatează Euronews.
Dar anul acesta, compania a câștigat un contract de la Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru a dezvolta instrumente capabile să evalueze posibilitatea de a devia cursul unui asteroid înainte ca acesta să se apropie prea mult de planeta noastră.
La rândul său, NASA intenționează să lanseze anul viitor prima etapă a misiunii AIDA pentru a devia traiectoria unui asteroid și pentru a evalua impactul unei astfel de operațiuni, sub numele de Double Asteroid Redirection Test (DART).
Cronoscoapele Eventech ar trebui să fie gata pentru misiunea de urmărire HERA, programată cinci ani mai târziu, pentru a determina dacă acest impact a schimbat într-adevăr cursul asteroidului.
„Noua noastră tehnologie, cu care va fi echipată a doua navă spațială ESA, numită HERA, va măsura dacă impactul a îndepărtat Didymos de cursul anterior, evitând astfel să lovească Terra”, a spus Imants Pulkstenis, inginer Eventech.
„Este mult mai interesant să mergi acolo unde niciun om nu a fost vreodată decât să faci electronice de larg consum pentru profituri uriașe”, a adăugat el el.
Cronoscoapele Eventech fac parte din tradiția tehnologiei spațiale a Letoniei, datând din epoca sovietică, atunci când Sputnik – primul satelit creat de om care a orbitat Pământul – a fost lansat în 1957.
Ele măsoară timpul necesar pentru ca un puls de lumină să ajungă și să se întoarcă de la un obiect care orbitează.
Dispozitivele Eventech pot înregistra măsurători de timp până la o picosecundă – sau la o miime de miliardime de secundă – permițându-le să fie convertite în măsurători de distanță cu o precizie de cel mult doi milimetri.
În fiecare an, aproximativ zece cronoscoape sunt produse de laboratorul leton, pentru a echipa observatoare din întreaga lume.
Acestea fac posibilă observarea atmosferei Pământului, din ce în ce mai aglomerată de noile valuri de sateliți privați, la care se adaugă dispozitivele științifice și militare tradiționale.
Preluat de la: Publika.md