Ceea ce am văzut ieri pe rețelele noastre sociale m-a dezamăgit profund. O mulțime de oameni făceau haz de necaz de moartea Elenei Hrenova, fostă deputată PSRM. Oameni buni, totuși a murit un om, un om cu familie, nepoți, copii. Imaginați-vă pentru o clipă că acești copii, nepoți, citesc toate aceste comentarii răutăcioase.
Știu că declarațiile din trecut ale Elenei Hrenova au supărat tare multă lume, m-au supărat inclusiv și pe mine. Dar asta nu scuză comentariile extrem de răutăcioase pe care le-am observat. La ură și dezbinare nu trebuie să răspundem tot cu ură. Haideți să demonstrăm că putem fi mai buni, măcar în astfel de momente. Vreau să îndemn toată lumea la umanitate, calm, înțelegere și compasiune.
În viață, există lucruri mai presus de politică. Condoleanțe mele familiei Elenei Hrenova și tuturor celor care și-au pierdut apropiații în această perioadă.
Radu Marian (PAS)
Hrenova a devenit „celebră” după această declarație pentru presă.
Preluat de la: Timpul.md