Drumul iresponsabilității. O porţiune de peste 20 de kilometri a şoselei Chişinău-Ungheni, în reparație de șase ani

Moldova, ţara în care lucrurile încep, dar nu se mai termină, iar singurele lucruri duse la bun sfârşit sunt iresponsabilitatea şi promisiunile nerespectate. O porţiune de peste 20 de kilometri a şoselei Chişinău-Ungheni urma să fie dată în folosinţă încă acum patru ani, lucrările însă nu sunt nici astăzi gata. Între timp, autorităţile au stabilit un nou termen: decembrie 2022, adică încă peste doi ani.

Autorităţile spun că de vină ar fi compania azeră care s-a angajat să repare tronsonul, dar nu a dus la capăt lucrările din cauza problemelor financiare. Acum responsabilii de la drumuri se gândesc să rezilieze contractul şi să găsească un alt antreprenor.

Mai mult, Guvernul s-a împrumutat din nou de la Banca Europeană de Investiţii pentru a duce la bun sfârşit tot drumul. În 2014, BEI a oferit ţării noastre peste 23 de milioane de euro pentru reparaţia acestui drum. Conform contractului semnat cu firma din Azerbaidjan, tronsonul din Străşeni cu o lungime de peste 20 de kilometri trebuia dat în exploatare încă în 18 noiembrie 2016.

„Problema principală cu care se confruntă antreprenorul la momentul actual este incapacitatea lor financiară, asta a dus la întârzierile pe care le avem din păcate. Analizăm mai multe variante, atât cât să continuăm cu dânşii, cât şi rezilierea. Sunt multe riscuri şi trebuie analizate”, a spus directorul adjunct al Administraţiei de Stat a Drumurilor,  Iulian Mornealo.

Miercuri, pe această porţiune lucrările de asfaltare erau în toi.

„Nu ştiu, parcă totul este bine. Lucrăm în regim normal, nu avem probleme. Lucrăm permanent.”

Muncitorii moldoveni au fost mai vorbăreţi. Aceşti au confirmat că lipsa banilor au stopat periodic lucrările.

„Două, trei săptămâni lucram, o săptămână, două stăteam acasă, bani, nu au bani pentru materiale să cumpere.”

„Ştiţi cum, materialelele, ceia, ceia, sunt multe nuanţe, ploile, nevoile. Ca la fiecare cu întârziere. Probleme peste tot locul”.

Între timp, şoferii spun că s-au săturat de promisiuni.

„Dă Doamne să fie încă un an, să nu fie încă vreo cinci”.

„Pun asfaltul, pe urmă sapă, iar îl scot, iar îl pun şi tot aşa, nu ştiu o să vedem mai departe dar îi cam rău”.

„E în proces de lucru deam de şase ani”.

Reprezentanţii companiei din Azerbaidjan au refuzat să ne ofere un comentariu. Această firmă, dar şi una cehă, care n-au încheiat lucrările pe tronsonul Străşeni – Bahmut, au achitat până în prezent penalități de 2,7 milioane de euro. Lucrările de reparaţie a drumului Chișinău-Ungheni-Sculeni, pe aproape 84 de kilometri au început în anul 2014. Valoarea totală a proiectului este de 80 de milioane de euro.


Preluat de la: Publika.md