În tutul II la prezidențiale, între orele 07:00 și 21:00, se va permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate. Potrivit CEC, măsura va fi luată în scopul evitării transportului alegătorilor la secțiile de votare de către concurenții electorali sau alte persoane terțe.
Totodată, potrivit CEC, între orele 07:00 și 21:00 în votării, se interzice organizarea de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral a transportului alegătorilor la secția de votare.
De asemenea, se interzice efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidați, dar și efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare cu autobuze sau efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu terțe persoane, altele decât alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități.
Preluat de la: Publika.md