Joe Biden este oficialul american care a fost cel mai aproape de România în ultimul deceniu.
În perioada în care a fost vicepreședintele SUA a vizitat de două ori țara noastră. S-a întâmplat în 2009 și în 2014. A avut câte o întâlnire în fiecare din cele două mandate ale președintelui Traian Băsescu. Prima vizită a fost chiar înainte de alegerile prezidențiale din România de la sfârșitul anului 2009, atunci când Traian Băsescu l-a avut contracandidat pe Mircea Geoană, liderul PSD de atunci. La acea vreme, vizita oficialului american a fost interpretată ca un sprijin electoral pentru Băsescu.
Joe Biden a avut o întâlnire și cu actualul președinte Klaus Iohannis, în septembrie 2015.
Noul lider al SUA a fost unul dintre promotorii parteneriatului strategic și un susținător al consolidării flancului estic al NATO.
Joe Biden, un susținător al Parteneriatului Strategic
Dacă se întreabă cineva de unde va porni relația României cu noul președinte al SUA, declarația lui Klaus Iohannis pe care a făcut-o în urmă cu cinci ani când a fost invitat la Casa Albă e un bun punct de pornire:
“Am avut, evident, în primul rând, discuții despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente și am convenit să încercăm să lucrăm și pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanțială”, a declarat Iohannis după întâlnirea care a durat mai bine de o oră.
De atunci lucrurile s-au schimbat dramatic. În cei patru ani de administrație Trump, SUA a redus mult colaborarea cu Uniunea Europeană, cu efecte importante și asupra coeziunii NATO.
Programele militare s-au derulat în continuare, iar România a făcut eforturi financiare uriașe pentru a atinge nivelul de 2% din PIB în ce privește contribuția militară, minimul prevăzut în tratat și a achiziționat tehnică militară pentru a rămâne o forță competitivă într-o regiune în care tensiunile s-au acutizat.
Deveselu, un punct comun pe agenda Româno-Americană
Când Klaus Iohannis a fost în vizită la Washington, în 2015, la întâlnirea cu Joe Biden, baza militară de la Deveselu nu era încă dată în folosință. Un punct important pe agenda discuției a fost tocmai operaționalizarea sistemului antirachetă din România.
“…am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasați într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situația din Ucraina, am discutat însă și despre noua bază de la Deveselu, care va fi dată în funcțiune probabil încă în cursul acestui an. Am concluzionat că avem o colaborare în acest domeniu foarte bună”, a declarat Iohannis la acea vreme.
Joe Biden e oficialul american care a contribuit mult la dezvoltarea parteneriatului strategic, a militat pentru democratizarea României și a susținut lupta împotriva corupției.
“Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, și-a exprimat încrederea în continuarea acestui demers”, a declarat Klaus Iohannis la acea vreme.
România vrea o relație privilegiată cu SUA, indiferent de cine e președinte
De la acea întâlnire, atât țara noastră cât și SUA au trecut prin multe provocări, dar au rămas o bază solidă de colaborare, iar victoria reprezentantului Partidului Democrat e o veste bună pentru România.
Cu trei săptămâni înainte de alegeri, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a fost într-o vizită oficială în SUA unde s-a întâlnit cu omologul său Mike Pompeo.
Într-o astfel de vizită, oficialul român a fost informat despre șansele unui candidat sau altul, obiectivul diplomatic fiind acela de a exista continuitate în ce privește relația privilegiată cu SUA indiferent de cine va fi liderul viitoarei administrații.
Traian Băsescu a avut o relație excelentă cu Joe Biden, vicepreședintele SUA din timpul administrației Obama. Mandatele celor doi au coincis vreme de șase ani (2008-2014), Băsescu a fost președinte între 2004 și 2014, iar Biden, vicepreședinte între 2008 și 2016.
Joe Biden: “Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Fostul președinte a considerat Parteneriatul Strategic cu SUA drept a treia mare realizare de politică externă și securitate națională după intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană.
“Afirm că, după intrarea României în NATO şi UE, Parteneriatul Strategic…, pentru noi, a treia realizare politică de după Revoluție”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.
Joe Biden a fost un susținător al acestui parteneriat, unul la care a contribuit și pe care l-a dezvoltat.
“Vreau personal să-i spun domnului preşedinte, ştiu că mandatul dânsului se termină înaintea mandatului meu, că îi voi duce lipsa. Dumnezeu să binecuvânteze România, Dumnezeu să binecuvânteze America şi să protejeze trupele noastre”, a declarat Joe Biden în mai 2014 când a fost la București.
Victoria lui Joe Biden în alegerile din SUA înseamnă o veste bună pentru România, pentru Uniunea Europeană și pentru NATO. Mai înseamnă că America se întoarce în arena diplomatică și își va folosi influența și puterea economică pentru a consolida sistemele democratice și pentru a limita autoritarismul.
https://spotmedia.ro
Preluat de la: Timpul.md