Manchester City a realizat primul transfer al iernii. Clubul englez l-a achiziționat pe Filip Stevanovic de la Partizan Belgrad în schimbul sumei de 8 milioane de euro. Atacantul de 18 ani va ajunge la „citadini” la începutul anului viitor.
Puștiul a debutat la Partizan în sezonul 2018-2019, pe când avea doar 16 ani. Pentru gruparea sârbă el a jucat 55 de meciuri, în care a marcat 12 goluri și a oferit cinci pase decisive în toate competițiile.
Potrivit presei internaționale, Stevanovic a fost curtat de un alt club englez Manchester United, însă City a a câștigat cursa pentru semnătura tânărului fotbalist.
Preluat de la: Publika.md