Alecu Reniță: Lăsați-ne în pace, politruci de la Kremlin!

1.Moscova comunistă și Berlinul nazist sunt actorii de bază în declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial, în masacrarea a zeci de milioane de oameni și ruinarea țărilor băgate cu forța în conflagrația mondială;

2.La 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică atacă România, dezmembrează poporul român și ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța;
3.Din primul an de ocupație sovietică a teritoriilor românești, populația pașnică, aproape 4 milioane de cetățeni români, sunt supuși genocidului, terorii roșii, zeci de mii de oameni sunt arestați, deportați și asasinați;

4.La 22 iunie 1941 Armata Română a trecut Prutul și cu jertfă de sânge a eliberat teritoriul ei național de sub ocupația Uniunii Sovietice; ostașii care apără, luptă și mor pentru pământul strămoșilor sunt eroi, indiferent de regimuri și interpretări;

5.Toate documentele de arhivă din acea perioadă și studiile istoricilor onești arată foarte clar – agresiunea militară a Uniunii Sovietice la 28 iunie 1940 asupra României a obligat statul român să treacă Prutul la 22 iunie 1941 și să-și elibereze cetățenii supuși genocidului, să-și recupereze teritoriile ocupate de URSS;

6.Nu ne impuneți istoria voastră falsă despre Basarabia noastră, despre națiunea română, despre România noastră în epoca accesului la informație și arhive; citiți și recitiți Declarația de Independență a R.Moldova din 27 august 1991 și o să „descoperiți” adevărurile care vă frig, când v-am spus nu La revedere, ci – Adio!

7.Atacurile șovine și grobiene tot mai frecvente vă arată fața adevărată și ne obligă să definitivăm uriașa statistică de crime abominabile pe care le-ați comis împotriva ființei noastre naționale în anii de ocupație, să vă prezentăm nota de plată pentru pierderile incomensurabile pricinuite prin exterminarea elitelor basarabene, distrugerea patrimoniului cultural-natural și îndoctrinarea populației până la pierderea memoriei și falsificarea identității.

Deoarece Ambasada Federației Ruse a pus mâna pe instituțiile de bază din R.Moldova și a paralizat Parlamentul prin lacheul Dodon, fac apel la instituțiile academice, partidele europene și românești, la societatea civilă să reacționeze și să tempereze pofta „diplomaților ruși sub acoperire” să ne dicteze cine suntem, încotro să mergem și pe cine să votăm.

Stimați politruci de la Kremlin! De două sute de ani vă cerem un singur lucru – lăsați-ne în pace, lăsați-ne în legea noastră, cu neamul și istoria noastră, pe pământul nostru românesc. 


Preluat de la: Timpul.md