Restricţiile impuse de pandemie pentru combaterea răspândirii virusului se adresează altora. Cel puţin asta pare să fie convingerea unui tânăr care se bucură de popularitate pe reţelele de socializare şi care a organizat în 14 octombrie, de Ziua Chişinăului, o petrecere de proporţii pe teritoriul unei spălătorii auto din Capitală.
Organizatorul petrecerii a postat anunţul pe reţelele sale de socializare şi şi-a invitat urmăritorii la distracție. Din secvenţele video postate pe internet se vede clar că au fost peste 50 de petrecăreţi, printre care și minori, iar de distanţare socială nici măcar nu poate fi vorba. Nici de purtarea măştilor de protecţie.
La petrecerea unde nu s-a ţinut cont nici măcar de cele mai elementare norme sanitare au fost lansate şi focuri de artificii.
După câteva ore de petrecere, la fața locului a venit poliţia, iar invitaţii au fost nevoiţi să părăsească teritoriul spălătoriei.
„Să înţelegeţi corect aici e „bîja”, acuş o să vedem, o să rezolvăm toată întrebarea asta.”
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, agentul economic care deţine spălătoria auto unde a fost organizată petrecerea riscă o amendă de până la 75 de mii de lei.
Preluat de la: Publika.md