Ion Chicu: Investițiile în infrastructură reprezintă o posibilitate de a soluționa mai multe probleme, inclusiv cea a locurilor de muncă

Investițiile în infrastructură reprezintă o posibilitate de a soluționa mai multe probleme, inclusiv cea a locurilor de muncă. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în cadrul unei vizite de lucru în raionul Nisporeni. 

”În Nisporeni, că și în alte localități, investițiile în infrastructură sunt foarte importante. Aceasta este abordarea principală a Guvernului. Astfel de investiții vin să soluționeze probleme cum ar fi: lipsa locurilor de muncă, salarii, impozite la buget, precum și modernizarea infrastructurii”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.

Totodată, Chicu a menționat că lucrările de reparație a drumurilor în localitate se desfășoară conform graficului.

”Mă bucură faptul că din ce ne-am propus anul acesta la capitolul construcția drumurilor se respectă graficul. Cu excepția unei localități unde au apărut divergențe între puterea legislativă și executivă la nivel local. Sper, totuși, că până la sfârșitul anului vor decide ce sector trebuie construit”, a menționat premierul.

De asemenea, premierul a abordat problema școlilor din regiune.

”Suntem într-o regiune unde sunt sate cu școli mici. Trebuie să asigurăm funcționalitatea acestor instituții educaționale”, a spus prim-ministrul.


Preluat de la: Publika.md