Locuitorii Capitalei vor putea închiria gratuit biciclete

Acces mai ușor şi la biciclete. Clubul Cicliștilor Amatori a lansat un proiect care prevede că, până în decembrie, locuitorii Capitalei vor avea posibilitate să împrumute o bicicletă absolut gratuit. Acestea aparțin membrilor clubului şi sunt pentru toate vârstele: atât pentru adulți, cât și pentru copii.

”Sunt cinci bicilete pregătite pentru închiriere gratuită absolut. Astăzi am adus pentru dumneavoastră prima biciletă tandem. Ele vor fi diferite din colecția retro pe care o am. Vor fi și biciclete mai noi.”, a spus organizatorul, Vasile Fotescu.

Pentru a beneficia de o bicicletă gratuită, doritorii sunt îndemnați să o solicite cu cel puțin două zile înainte.

”Persoana ne contactează pe noi sau pe mine personal și îmi comunică că vrea o biciletă pentru o zi, două, trei. Se face un contract de prestare gratuită și desigur la o anumită zi o aduce înapoi.”, a menționat organizatorul, Vasile Fotescu.

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este de a descoperi beneficiile ciclismului.

”Fortifică mușchii, lucrează opt perechi de mușchi, foarte foarte bine pentru inimă, pentru plămâni și va fi curat orașul ăsta.”, a afirmat organizatorul, Vasile Fotescu.

”Evident este o iniţiativă binevenită, altruistă şi foarte frumoasă, eu sunt pentru dezvoltarea ciclismului în Chişinău şi în Republica Moldova, este un exemplu de mod de viaţă sănătos.”

”Iniţiativa de a da în chirie biciclete în general este o tradiţie frumoasă în Europa. Suntem în sec. XXI, este secolul tehnologiilor şi ar fi păcat ca să stagnăm în birou şi ieşirea cu bicicleta în oraş este un moment de relaxare perfect.”

Între timp, Clubul Cicliștilor Amatori duce tratative cu alți amatori de ciclism, pentru a putea pune la dispoziția locuitorilor Capitalei mai multe biciclete.


Preluat de la: Publika.md