Maia Sandu și Igor Dodon ar accede în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Cel puțin asta arată un sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, conform căruia, diferenţa dintre cei doi concurenţi electorali ar fi de aproximativ 14 procente. Potrivit studiului, cele mai puţine voturi, sub două la sută, le-ar obţine candidatul blocului electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, cel al liberal-democraţilor, Tudor Deliu şi cel al Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu.
Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidenţiale, cele mai multe voturi le-ar acumula candidatul independent Igor Dodon, adică peste 30 la sută. Pe poziţia a doua este liderul PAS, Maia Sandu, care ar câștiga 18,7 la sută din sufragii. Pentru candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, și-ar da votul 9,3 procente dintre alegători, iar liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, ar obține 6,6 la sută din sufragii.
Sondajul mai arată că Violeta Ivanov, desemnată de Partidul „Șor”, ar fi susţinută de 4,7 procente dintre alegători. Liderul PUN, Octavian Țîcu, ar câștiga 1,7 la sută din sufragii, iar pentru candidatul liberal democraților, Tudor Deliu, ar vota 1,4 la sută dintre respondenţi. Ultimul în preferințele alegătorilor ar fi candidatul blocului electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, care ar acumula doar 1,3 procente din voturi.
Totodată, 7,9 la sută dintre respondenți au spus că nu vor participa la alegeri, iar aproape 16 procente nu au nicio preferință.
Conform datelor prezentate de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial, Igor Dodon ar acumula 45,9 la sută din voturi, iar Maia Sandu – 38,2 procente. În același timp, 15,9 la sută dintre respondenți au declarat să sunt indecisi.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1167 de persoane și are o marjă de eroare de trei procente. Comisia Electorală Centrală a fost informată despre realizarea și publicarea acestui sondaj.
Scrutinul pentru funcţia de șef al statului va avea loc în data de 1 noiembrie. În cursă s-au înregistrat opt candidaţi.
Preluat de la: Publika.md