Candidatul Partidului „ȘOR” la funcţia de preşedinte, Violeta Ivanov, a îndemnat mai multe partide politice să o susțină la alegerile prezidențiale. Este vorba depre Partidul Comuniștilor, PDM, PRO MOLDOVA, dar și alte formațiuni care nu au înaintat un candidat pentru scrutinul din noiembrie, dar împărtășesc aceleași viziuni ca și Partidul „ȘOR”. Anunțul a fost făcut de către Violeta Ivanov în cadrul unui briefing de presă.
”Vreau să vă comunic deciziile pe care le-am avut în urma mai multor întrevederi cu simpatizanți ai partidelor care nu au candidați la acest scrutin. Mă refer aici la simpatizanții și membrii PCRM, PDM, PRO MOLDOVA, dar și alte partide care au venit la întrevederile pe care le-am avut, la întâlnirile cu cetățenii. Am văzut o susținere mare din partea acestor cetățeni. Ei s-au săturat deja de geopolitică, de politicieni care divizează societatea în ai noștri și ai voștri. Cetățenii vor salarii și pensii decente, drumuri și iluminat stradal, acces la apă potabilă, drumuri, grădinițe, protecție socială garantată de stat, nu mimată.
Pe toți ne unește un singur scop, misiunea de a scoate Moldova din sărăcie. De a renaște economia, de a moderniza infrastructura, agricultura. De a avea o politică externă echilibrată cu estul și vestul.
Ei consideră că satele și orașele țării pot renaște dacă vor fi reconstruite fabrici și uzine de stat, dacă vom valorifica soluțiile și vom face agricultură performantă. Dacă statul va proteja producătorul autohton și va deveni principalul consumator al produselor autohtone.
În acest context, mă adresez acelor partide care nu au înaintat candidați, iar viziunile lor de dezvoltare a țării coincid cu cele din programul meu elaborat de profesioniști să mă susțină în acest scrutin.
Vă invit să susțineți candidatul care împărtășește aceleași viziuni cu ale dumneavoastră, care nu vine să facă politică, dar care vine să realizeze lucruri concrete, care sunt convinsă că sunt prevăzute și în programele partidelor din care faceți parte sau pe care le susțineți, dar care nu au înaintat candidați la aceste alegeri la funcția de președinte a Republicii Moldova.”, a declarat candidatul Partidului „ȘOR” la funcţia de preşedinte, Violeta Ivanov.
PDM, PCRM şi PRO MOLDOVA nu au răspuns, deocamdată, la îndemnul Violetei Ivanov.
Preluat de la: Publika.md