În prima jumătate a acestui an, moldovenii au utilizat mai puțină energie electrică față de perioada similară a anului trecut. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, consumul s-a redus după ce, în luna martie, mai multe întreprinderi, localuri de agrement sau instituții publice și-au sistat temporar activitatea pe durata stării de urgenţă.
Astfel din luna ianuarie și până în iunie, moldovenii au consumat peste 1,7 miliarde kilowați oră. Aproape 76 la sută din totalul energiei electrice a fost cumpărată de țara noastră din Ucraina și de la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, iar restul, a fost generată de producătorii autohtoni.
În aceeași perioadă, consumatorilor casnici le-au fost livrate peste 870 de milioane de kilowați oră, cu 1 procent mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cei noncasnici, adică fabricile, uzinele, instituțiile de stat și cele private au utilizat aproape 869 de milioane de kilowați oră. Consumul de energie electrică în sectorul dat s-a diminuat cu 13 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Preluat de la: Publika.md