Prostest pe străzile din Bişkek. Manifestanţii au cerut demisia preşedintelui pro-rus Sooronbai Jeenbekov

Deşi rezultatele alegerilor parlamentare din Kârgâzstan au fost anulate, mii de oameni au ieşit din nou pe străzile din Bişkek. 

De această dată, manifestanţii au cerut demisia preşedintelui pro-rus Sooronbai Jeenbekov, pe care îl acuză de falsificarea scrutinului din 4 octombrie. Preşedintele Kârgâzstanului, care anterior a declarat că ar putea să-şi dea demisia, a avut ieri o adresare publică, prin care a explicat de ce protestele nu au fost reprimate. Jeenbekov a spus că n-a vrut să pună în pericol vieţile oamenilor. 

Totodată, oficialul i-a îndemnat pe liderii politici să înceteze acţiunile de protest. 

Între timp, premierul Kârgâzstanului, Kubatbek Boronov, a demisionat, iar Sadyr Japarov, eliberat din detenţie de către manifestanţi, a devenit noul prim-ministru.   

În urma alegerilor parlamentare de duminică din Kârgâzstan, doar patru din cele 16 partide din ţară au acces în Legislativ.  Trei dintre ele ar fi apropiate lui Sooronbai Jeenbeko, care a devenit preşedinte al Kârgâzstanului în 2017.


Preluat de la: Publika.md