Germania are un nou focar de coronavirus într-un abator. 81 de angajați, testați pozitiv la COVID-19

La fabrica de procesare a cărnii Weidemark din Sögel, cel puțin 81 de angajați de la abatorul Weidemark au fost infectați cu coronavirus. Compania aparține grupului Tönnies. Toți pacienții angajați în abator, dintre care majoritatea locuiesc în Sögel, se află în prezent în carantină. Primele cazuri au fost confirmate în teste de către medicul companiei, potrivit merkur.de, citează gandul.ro.

Pentru a stopa răspândirea virusului, există un nou decret general pentru întreaga regiune Sögel: Elevii și profesorii din școlile generale trebuie să poarte protecție în timpul cursurilor. Antrenamentul și competițiile de echipă sau de contact, precum și sporturile școlare sunt, de asemenea, interzise. Există interdicția de a servi băuturi alcoolice după ora 22.00. Întâlnirile în spații publice și private sunt acum permise cu maximum șase persoane. Această restricție de contact nu se aplică membrilor apropiați ai familiei sau întâlnirilor persoanelor din două gospodării.

Situația este cu atât mai tensionată din cauza apropierii de Olanda. Provincia Drehnte, care se învecinează direct cu Emsland, este în prezent listată ca zonă de risc de către Biroul Federal de Externe.

Clemens Tönnies e patronul abatorului din Rheda-Wiedenbrück, acolo unde, în iunie, peste 1.700 de muncitori, dintre care 996 de români, s-au infectat cu coronavirus.

Din cauza focarului de la Rheda, în jur de 600.000 de oameni din districtele Gutersloh și Warenorf au fost în carantină.


Preluat de la: Publika.md