PAS propune crearea unei comisii de anchetă pentru evaluarea măsurilor întreprinse de Guvern în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19

O comisie de anchetă pentru evaluarea măsurilor întreprinse de Guvern în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19 ar putea fi constituită la propunerea deputaților PAS. Aceştia au transmis secretariatului Legislativului un proiect de hotărâre în acest sens pentru a fi înregistrat.

Potrivit documentului, comisia de anchetă va audia părţile şi persoanele implicate în gestionarea crizei provocate de pandemie. Autorii motivează că Republica Moldova are un număr de îmbolnăviri dublu faţă de unele ţări comparabile ca populaţie şi a efectuat de 15 ori mai puține teste raportate la 1 milion de locuitori.

Parlamentarii mai vor să afle de ce numărul lucrătorilor medicali infectaţi este atât de mare – 25 la sută din totalul cazurilor.

Dacă propunerea va fi acceptată, în urma analizei situației, comisia de anchetă va prezenta Parlamentului un raport cu privire la promptitudinea, eficiența și relevanța măsurilor întreprinse de către Guvern și instituțiile subordonate în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19.


Preluat de la: Publika.md