Lukaşenko recunoaşte că e posibil să fi rămas prea mult la putere şi ar fi spus că nu exclude noi alegeri

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că este posibil să fi rămas în fruntea statului puţin prea mult, dar a spus că este singura persoană capabilă să protejeze ţara pentru moment, relatează marţi agenţiile ruse de ştiri preluate de Reuters.

„Da, este posibil să fi rămas puţin prea mult” în funcţia de preşedinte, a declarat Lukaşenko potrivit agenţiei TASS, în cadrul unei interviu cu mai multe media ruse.

Potrivit unui jurnalist radio rus, la aceeaşi întâlnire Lukaşenko ar fi declarat că nu exclude organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate.

Liderul belarus a spus că susţinătorii săi ar fi atacaţi dacă s-ar retrage, a declarat Roman Babaian, redactorul-şef al postului Moscow Talks şi unul dintre ziariştii care l-au intervievat pe Lukaşenko. 

 


Preluat de la: Publika.md