Vladislav Clima, noul preşedinte al Curții de Apel Chișinău

Vladislav Clima este noul preşedinte al Curții de Apel Chișinău. Decretul de numire în funcţie a fost semnat de şeful statului, Igor Dodon, şi publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, magistratul va avea un mandat de patru ani. 

Vladislav Clima a fost propus în funcţia şef al Curţii de Apel Chişinău de Consiliul Superior al Magistraturii la sfârşitul lunii iulie.  Decizia CSM a nemulţumit opoziţia parlamentară. Partidul Acţiune şi Solidaritate a organizat un flash-mob în faţa Preşedinţiei şi i-a cerut lui Igor Dodon să nu-l desemneze pe Vladislav Clima. Magistratul a spus atunci că manifestaţia are tentă politică şi nu vrea s-o comenteze. 

Totodată, ofiţerul de presă al instituţiei prezidenţiale, Carmena Sterpu, a calificat acţiunile celor de la PAS ca fiind electorale. 

Vladislav Clima este unul dintre dintre magistraţii care au menținut decizia primei instanțe privind invalidarea alegerilor locale din Chişinău, în 2018. 


Preluat de la: Publika.md