Averea lui Eric Yuan, CEO-ul platformei de videoconferinţe Zoom, a crescut cu 5 miliarde de dolari într-o singură zi după ce compania pe care o conduce a raportat creşteri record în al doilea trimestru.
Serviciul de videoconferinţe a făcut mai mulţi bani în ultimele trei luni decât în tot anul 2019 de vreme ce numărul oamenilor care lucrează de acasă a crescut masiv datorită crizei provocate de COVID-19. Acţiunile platformei au crescut de aproape patru ori anul acesta, reuşind să bată estimările deja optimiste ale analiştilor.
Datorită ultimelor rezultate, Zoom şi-a actualizat ținta de venituri pentru anul fiscal 2021 de la 1,78-1,8 miliarde de dolari la 2,37-2,39 miliarde de dolari.
Bloomberg estimează că averea lui Yuan ajunge la 16,4 miliarde de dolari, o creştere de 360% de la începutul anului până acum. Între timp, valoarea de piaţă a Zoom a ajuns la 129 de miliarde de dolari.
Preluat de la: Publika.md