CATASTROFĂ ecologică la Rădeni. Din lacul din localitate a rămas doar pământul crăpat

Seceta din acest an a afectat nu doar terenurile agricole şi grădinile, ci şi bazinele acvatice din ţară. În locul iazului din apropierea satului Rădeni, raionul Călăraşi, de unde vara trecută localnicii luau apă pentru irigare sau mergeau la pescuit, a rămas doar pământul uscat şi crăpat. Potrivit angajaţilor agenţiei „Apele Moldovei”, mai multe lacuri şi râuri mici au secat în acest an, ceea ce este o gravă problemă ecologică.

Oamenii care locuiesc în apropierea lacului spun că sunt îngrijoraţi şi de faptul că nivelul apei din fântâni a scăzut foarte mult şi sunt nevoiţi să meargă care găleţi cu apă de la zeci de kilometri.

„Era iazul tare bogat cu apă când ploua. Da acum dacă Dumnezeu nu ne dă ploaie pentru păcatele noastre. Şi în fântâni nu este apă e puţină apă.”

„- La noi în mahala acolo e apă puţină. Au scos mâl.
– Anul trecut tot aşa era?
– Era mai bine a plouat. Şi iarna nu a fost omăt puţin. Nu ştiu iarna aceasta cum o să fie deja o să vedem.

„Anul acesta e foarte, foarte greu mai ales unde sunt şi copii e foarte greu din partea secetei. În fântâni e puţină apă şi în iazuri. Mai este unul în partea asta spre Chişinău e de tot scăzut.”

Potrivit specialiştilor Agenţiei „Apele Moldovei”, situaţia este deosebit de gravă: din circa 4 mii de lacuri din Republica Moldova, aproximativ 200 – 250 seacă în fiecare an. Pentru a redresa situaţia sunt necesare un şir de acţiuni.

DUMITRU PROCA, angajat al Agenţiei „Apele Moldovei”: „Pentru îmbunătăţirea situaţiei ecologice a iazurilor este necesar de luat un set de măsuri cum ar fi modificarea legislaţiei din domeniu pentru asigurarea debitelor ecologice a râurilor mici, interzicerea reconstrucției şi construcţiei bazinelor de apă situate pe cursurile de apă”

Am solicitat opinia primarului din Rădeni, Oleg Casian, însă acesta a refuzat să ne vorbească în faţa camerei de luat vederi, spunând că în localitate sunt alte probleme mai importante decât lacul secat.

La începutul săptămânii, meteorologii au prelungit codul galben de secetă hidrologică pentru râurile mici și bazinele acvatice din țară. De asemenea, a fost emis o avertizare cod portocaliu de secetă pentru bazinul inferior al râurilor Răut, Bâc, Botna, Cogâlnic, Ialpug și Cahul. Atenţionarea este valabilă până în data de 26 august.

Totodată, până 28 august rămâne în vigoare codul galben de pericol excepţional de incendii. Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile ridicate au sporit riscul de secare a râurilor și a lacurilor din ţară. Agenţii economici şi populaţia sunt îndemnaţi să consume rațional sursele de apă.


Preluat de la: Publika.md