Alcoolul la volan este fatal. Încă un accident rutier provocat de un şofer băut a avut loc în apropiere de satul Recea din raionul Rîşcani. Un băiat de 17 ani a murit, iar altul de 22 de ani a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Potrivit poliţiei, şoferul avea o concentraţie de alcool în sânge mai mare de şapte ori decât norma admisă.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei şase dimineața, pe drumul care leagă satele Recea şi Aluniş. În maşină se aflau patru tineri: minorul de 17 ani, doi băieţi de 18 şi respectiv 19 ani şi şoferul, în vârstă de 22 de ani. Potrivit poliţiei, conducătorul auto a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.
Băiatul de 17 ani a murit pe loc, iar şoferul a fost transportat la Spitalul Raional Rîşcani cu un traumatism cranio-cerebral. Potrivit vicedirectorului instituţiei, Veaceslav Tăbîrţă, tânărul se află în stare de gravitate medie.
„Şoferul automobilului a fost testat cu aparatul Drager şi s-a stabilit că era în stare de ebrietate. Alte circumstanţe se stabilesc”, ofiţerul de presă Inspectoratul de Poliţie Rîşcani, Ina Moscaliuc.
Pe drumul care a avut loc accidentul, cel care leagă satele Recea şi Aluniş, a mai avut loc un accident la începutul lunii iunie. Atunci, un motociclist a intrat într-o maşină care stătea pe loc. Iar anul trecut, tot în luna august, o fetiţă de 11 ani a fost lovită de o maşină în timp ce mergea pe bicicletă exact pe aceeași porțiune de drum.
Preluat de la: Publika.md