FMI şi OMC: Restricţiile impuse la exportul de materiale medicale şi alimente au efecte negative

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) avertizează că restricţiile impuse la exportul de materiale medicale şi alimente „pot fi periculos de contraproductive”, deoarece ţările se confruntă cu efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), informează digi24.ro.

Cele două organizații cer prudenţă la impunerea unor astfel de restricţii, într-o declaraţie comună preluată de reuters, scrie Agerpres. FMI și OMC îşi exprimă îngrijorarea faţă de scăderea finanţării necesare pentru asigurarea importurilor de materiale medicale şi alimente ţărilor care au cea mai mare nevoie.

Restricţiile de export „perturbă lanţurile de aprovizionare, afectează producţia şi limitează accesul la produsele de primă necesitate. Alte state contracarează aceste fenomene impunând propriile lor restricţii”, susţin FMI şi OMC.

România este una dintre țările care a interzis exporturile de cereale prin ordonanță militară, ceea ce a atras încă de atunci reacții în presa internațională. La câteva zile, autoritățile au venit cu o nouă ordonanță militară, prin care au ridicat restricțiile de export.

„Un alt punct important se referă la interzicerea exportului de grâu și produse derivate, care a fost precizată și impusă în Ordonanța Militară 8. Articolele care interzic acest export își încetează aplicabilitatea, pentru că în urma discuțiile s-a reușit perspectiva și s-a clarificat achizița necesară pentru completarea rezervei de stat, astfel încât securitatea alimentară să fie asigurată până la următoarea recoltă. Nu mai este interzis acest export”, a precizat atunci ministrul de Interne Marcel Vela.


Preluat de la: Publika.md