Încă un protestatar din Belarus a murit. Bărbatul era în spital cu răni la cap

Un protestatar care era spitalizat după ce fusese împuşcat de forţele de ordine din Belarus a murit miercuri, afirmă surse citate de site-ul Tut.by.

Protestatarul, identificat drept Ghennadi Șutov, în vârstă de 44 de ani, a decedat în Spitalul Militar din Minsk, după ce fusese rănit la cap.

Este vorba de al treilea deces înregistrat de la începerea protestelor faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial din Belarus. Alte zeci de persoane au fost rănite, iar aproximativ 6.700 au fost reţinute în cursul protestelor faţă de realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

 


Preluat de la: Publika.md